Iubire interzisa (partea II)

Îi înconjura iarba înaltă şi se iubeau pe pat de flori culese de el atunci când ajunseseră în poiană. Picături de sudoare se amestecau cu lacrimi de bucurie, iar degetele mâinilor explorau trup şi pasiune cu o frenezie la care pădurea asista lăsând să cadă, din când în când, câte o frunză, ca un omagiu adus iubirii. Domniţa, fată de boier cu stare, sortită unui mariaj profitabil, îşi despletise cozile lungi, galbene ca lanurile de grâu, îşi scosese rochia destinată balului la care nu mai ajunsese şi se învelise cu părul, chemându-l către ea. Îi şoptise cu minte de copilă că nimeni nu le poate interzice o dragoste care tulburase visele amândorura… Iar el, cuprins de o patimă pe care nu şi-o imaginase niciodată, o atinsese aproape evlavios, simţind pielea fină şi inima care bătea din ce în ce mai tare, făcând pieptul să tresalte spasmodic. În braţele ei, lumea căpăta alte contururi, până şi liniştea nopţii părea că le cântă la ureche o simfonie a amorului gustat până la ultima picătură…
Iubirea le fu scurtă…